încă o zi

Pentru noi iubiri cu noi iubite

day two

Mult, mult mai bine. Zi extraordinar.de frumoasa. Intalnire si vechi prieteni

prima zi de concediu

And a suki sun one.
Asta se intampla cand ai aşteptări prea mari de la o zi. Si prea putina rabdare.

O zi urâtă.... In afara de faptul ca am mai stat putin cu mama,chiar daca i-am stricat ziua

i'm quitting for a day

astept o zi in care nimeni sa nu vrea nimic de la mine. sa nu trebuiasca sa multumesc 3 persoane in acelasi timp, sa nu trebuiasca sa fiu in doua locuri in acelasi timp, sa nu imi doresc sa fiu alt loc decat cel in care ma aflu.

o zi in care lumea sa inteleaga ca sunt un singur om, unul singur, care nu se poate imparti in zeci de bucati, care nu poate rezolva absolut orice problema apare. un om care poate are nevoie de 30 de minute linistite in care sa faca un dus, un om pe care nu il omori cu telefoane non-stop, in cazul in care se intampla sa nu raspunda.

un om, si desi nu vreau sa spun asta o sa o spun, are limitari. limitari care nu tin neaparat de el. limitari de fizica, timp, spatiu. daca ziua ar avea 30 de ore (si da, am ajuns de la "imi doresc ca ziua sa aiba 2 ore in plus " la "imi doresc ca ziua sa aiba 5 ore in plus") le-as putea face, oarecum, pe toate. asa, n-am cum. calculul e simplu: din 24 de ore scadem 14 ore pe care le muncesc, o alta ora in care sunt pe drumuri, o ora in care mananc si fac un dus, iar restul, in afara de 3-4 pe care le dorm, in restul rezolv toate celelalte. ma chinui sa fug mereu dintr-un loc in altul, sa ascult problemele altora, sa le gasesc rezolvare, sa binedispun si sa incerc sa limitez raul pe care altii il fac in sufletele celor apropiati. si, de obicei, esuez cu succes. pentru ca oricat ma chinui, nu reusesc sa le fac cum trebuie si nu stiu ce ar trebui sa schimb ca sa am cum sa le fac. chiar nu stiu. la asta nu am nici o solutie.

am clipe in unele zile in care nu imi dau exact unde sunt, ce fac si ce trebuie sa mai fac. cateodata ajung la sfarsitul unei zile, ma uit in agenda sau pe cate o lista si imi dau seama ca am facut tot ce trebuia. si imi dau seama ca o mare parte nici nu stiu exact cum sau cand le-am facut.

asa ca imi doresc o zi in care sa pot dormi pana la orice ora. sa ma trezesc si sa beau o cafea in liniste si sa nu stiu ce am de facut mai departe. sa nu am un loc in care sa trebuiasca sa ajung, sa nu am o intalnire la care sa ma duc, sa nu am vreun telefon de dat sau la vreun mesaj de raspuns, sa ma uit la un film. dar, doar o zi. nu cred ca as rezista prea multe fara agitatie.

cred ca epuizare este cuvantul pe care il caut.

sau asta e doar o zi proasta.

normalitatea, mediocritatea pe care o refuz

dupa o discutie de 50 de minute cu ea, mi-am dat seama de multe lucruri pe care le stiam, dar pe care imi era frica sa le recunosc.

acum cateva luni, super-persoana a facut o alegere. una normala, una usoara. si asa va ramane. pentru ca desi exista super persoane, ele, cateodata, aleg calea mai usoara, mai comoda. sunt dezamagita. in general, urasc lasitatea, mai ales cand e voita. asadar, iti urez o viata comoda alaturi de ea, o viata normala, care sa se desfasoare atat de liniar, incat sa ii poti vedea capatul. pentru ca asta vrei, asta ai ales, asta desi, probabil, iti doresti si alte lucruri. vei ramane cu dorintele in cap si ea langa tine. fara zilele extraordinare, fara bucuria lucrurilor mici, fara veselia unui lucru comun, facut cum trebuie. fara zambetele ce vin cu situatiile imprevizibile, gasite la tot pasul. fara jocuri, fara surprize si lucruri atat de inopinante, incat bucuria pe care ti-o provoaca este fizica si simtita de tot corpul tau. fara ambitii superbe, fara a schimba nimic. ramai in zona asta de comfort, in care te complaci cu succes. e ok asa.

la urma urmei, esti doar un om intr-o mare de oameni, pe cat de inteligent, pe atat de... si asta o spun cu un mare regret.... pe atat de normal. oricat de mult imi inciti mintea si simturile, "noi" existam doar ca fenomenul inexplicabil de uimitor si frumos din vara. vara care a trecut. desi imi mai bantui gandurile - cateodata inacceptabil de mult, daca lucrurile vor ramane asa, vei ramane o amintire a unui lucru pe care nu il pot explica.

sunt impacata, desi dezamagita. si acum stiu ca nu vei mai putea trece de zidurile pe care le-am ridicat special pentru tine.

si am ajuns sa astept ceva cu atat de multa nerabdare, incat ma gandesc sa numar orele :). am in minte presentimentul unor zile atat de frumoase, incat mi se face pielea de gaina. din fericire, mai putin de asteptat, dar sunt nerabdatoare sa ma pot bucura de o noua venire. de dimineti frumoase, de beculete, cumparaturi, patinoar, filme, cafele.

winter-ish

de obicei nu imi place iarna, cum nu imi place nici toamna. toamna asta a fost o exceptie si de vina au fost calatoriile.

se pare ca iarna incepe tot cu exceptii. am petrecut o zi cu activitati de iarna.... si vor mai fi. cine stie, poate si cele mai non-christmas persoane u in sinea lor ascunsa o slabiciune pentru iarna.

broken. not fitting in a stereotype

ni se spune ca prima impresie conteaza. ca oamenii care lucreaza in diferite domenii sunt intr-un anume fel. ca cei care rad sunt veseli, cei seriosi sunt seriosi. ca fetele cu rochie scurta si tocuri sunt "pitipoance". ca oamenii singuri "sigur au ceva". ca la o anumita varsta trebuie sa ai o familie. sunt o mie de "ca". o mie de preconceptii si prejudecati. toate inutile, pentru cei cu viziuni inchise.

inca nu mi-am gasit stereotipul si ma bucur. asa ca... azi sunt casnica, maine workalchoolic, apoi pitipoanca, the girl next door, fata in pijamale care e somnoroasa la 12, sambata, cand isi cumpara 3in1 si tigari.

in alta ordine de idei, trebuie sa ma mobilizez putin, dar inca mi-e putin frica. ar fi bine ca maine sa fiu curajoasa.

cand uiti ceva

mi-am uitat mintea intr-un holiday inn din marea britanie, dupa o excursie prea frumoasa.

am vazut toamna in culori vesele si, desi a fost frig, m-am bucurat de ele. am mancat incet, chiar si mic dejunul. am fumat putin. m-am uitat la drumuri si m-am bucurat de clipe, pentru ca asa e normal.

am ajuns inapoi acasa. de data asta, am despachetat rapid bagajul. am pus rapid totul in ordine, parca de frica.

10 zile nu prea m-am mai gandit aiurea, dar drumul spre casa a fost prea lung si gandurile au fugit.

acum...

ceata pe ochi, frig afara

in ultima vreme, in tot ce fac ma razgandesc. scriu, sterg si tot asa.

stiu motivul si as vrea sa dispara nehotararea, teama si agitatia asta care ma face sa nu imi gasesc locul.

acum astept. astept sa treaca urmatoarele 3 zile, caci urmeaza o calatorie. o noua calatorie, care cumva promite zile frumoase, destul de mult asteptate.

in my head

e ca atunci cand ai baut prea mult si te intinzi in pat.

un amestec de ganduri, idei, dorinte, sperante, vise pe care nu mai apuc sa le pun intr-o ordine. doar le arhivez si le las mereu pe weekend-ul viitor.

o zi normala. un an

ieri trebuia sa fie o zi normala, poate prima dupa ceva timp. o idee a stricat-o, a devenit una oribila. si asta chiar atunci cand imi spuneam ca nu prea ma mai poate impresiona sau surprinde ceva.

azi, dupa primirea unei vesti trebuia sa fie o zi normala. a venit o alta idee, una care mi-a dat peste orice farama de plan aveam. una care m-a dat peste cap pe mine.

a fost nicu aici. a plecat. am stat atat de putin impreuna. 

a trecut un an. a trecut un an de cand locuim aici.

a trecut un an in care am facut calatorii neasteptate - toate au fost neasteptate. mai urmeaza si altele. in care am vazut locuri atat de frumoase incat am ramas muta. in care am inotat cu pestii si am fost la o petrecere pe o barca. in care am cutreierat pe o insula si prin pesteri uimitoare.

a trecut un an in care m-am indragostit (prea tare). mult prea tare, inacceptabil.

a trecut un an in care am cunoscut atat de multa lume, incat mi-e greu sa concep cum am stat atat de mult timp fara sa cunosc pe cineva nou.

a trecut un an in care am muncit mai mult decat credeam ca este omeneste posibil.

a trecut un an in care am ras mai mult decat credeam ca voi mai rade vreodata. in care m-am bucurat cu fiecare fibra a fiintei mele.

a trecut un an in care am suferit cum nu credeam ca e posibil.

a trecut un an in care am facut planuri. planuri...

a trecut un an in care eu m-am transformat atat de mult, incat acum mi-e greu sa accept cum am fost.

a trecut un an in care am invatat extraordinar de multe. despre oameni, de la oameni, despre intrebarile pe care trebuie sa le pui si despre analize.

a trecut un an in care unghiile mele au avut toate culorile posibile. in care am dansat atat de mult, in care am mancat toate prajiturile posibile, la toate orele din zi din noapte, in toate locurile din oras.

a trecut un an in care am fost atat de bolnava, am facut atat de multe drumuri la spital si atat de multe injectii, incat acum mi se pare minunat ca sunt sanatoasa.

a trecut un an in care am evoluat.

voi face asta, chiar daca anul asta m-a obosit atat de tare incat, acum, cana de ceai imi pare grea. voi gasi solutiile, voi fi mai curajoasa si neinfricata.

i will. will you?

i'll let you wake me up with a kiss, i'll let you caress me as i cuddle near you like a cat. i'll lead you to the shower. i know you like it there. i'll leave early to the kitchen, let you enjoy the warm water as i'll make your house smell like coffee and toast. i'll wait for you in the kitchen, wearing one of your shirts, smiling, with the breakfast on the table.

i'll watch you get dressed for work. i'll give a long kiss goodbye, a hug and wish you "a wonderful day". i'll watch you leave the house smiling and i'll text you that i miss you. i'll spend some time deciding what to wear, and pick a beautiful outfit, that will make heads turn.

i'll go out.

i'll go shopping and get home early. i'll cook dinner, i'll bake a cake. i'll greet you smiling, get you undressed, i'll kiss you a thousand times.

i'll ask you about your day, i'll listen to you. i'll let you enjoy whatever you like in the evening.

i'll take a shower, put some black lingerie. i'll come to bed.i'll enjoy your every move, word and smile.

will you make me fall in love with you? will you make me forget him?

vise

visez la un maslin si un caine in gradina.

si la o cafea.

plecarile si intoarcerile

multi oameni pleaca. pleaca asa din viata ta, pe nesimtite. pleaca si lasa un gol, un gol pe care il umpli tu cumva.

o parte se intorc. si atunci stergi toata umplutura, uiti plecarea. uiti ca cei care au plecat o data, o vor face mereu.

si nu stii ce e mai rau: plecarea sau intoarcerea.

au fost niste zile.... zilele astea.

am plecat din oras putin. am vizitat un alt oras. am vazut, pentru prima data, toamna, intr-o lumina atat de frumoasa, incat ochii mei au apreciat fiecare frunza caramizie sau aurie. in fata unor dealuri cu ceata am decis sa lenevesc putin. asta in orasul care mi-a schimbat viata  de atatea ori si intr-un mod atat de iremediabil.

prepare: vine nicu.

protestele din strada, sate si din tine

azi cand am iesit din casa, in intarziere (bineinteles), era ceata si fix in fata scarii blocului o pata mare galbena. cazusera frunzele dintr-un copac. m-am oprit, m-am uitat mai bine. e toamna in toata regula, nu e doar frig, e si toamna. e toamna aia in care te-ai bucura sa stai in pat cu o ciocolata calda si sa nu faci nimic, admirand frigul de afara.

am grabit pasul, am ajuns la birou. printre primele lucruri care m-au intampinat a fost "protestul din pungesti", vaslui. acolo, 500 de oameni protesteaza de 3 zile pentru ca nu vor ca chevron sa instaleze o platforma pentru exploatarea gazelor de sist. m-am uitat la imagini. erau oameni simpli, cum le spunem noi "de la tara". dupa ce au terminat orele, au venit si copiii lor. cu totii au stat in frigul asta de afara, nu in fata unei ciocolate calde si au protestat. au spus tare, in fata jandarmilor, stand pe pamant, prin balti, ignorati de toata presa, ce credeau ei. ce stiau: ca nu vor exploatarea aia. ca le este frica, nu de necunoscut, ci de riscul ca cei mici sa nu mai aiba un loc sanatos in care sa traiasca.

i-am admirat. ei, oamenii simpli au avut curajul asta. eu nu, eu eram in birou, admirandu-i de la distanta. la fel cum am admirat si miile de oameni care au iesit in strada in bucuresti sa protesteze impotriva rosiei montane. si ma intrebam de ce nu iesim cu totii in strada. pai nu iesim pentru ca, probabil, prea multa lume statea cum stau eu.

si mi-am gasit scuze, desi o parte din mine protesta. pentru ca am de ce sa protestez. as protesta pentru ca trebuie sa pleci din tara ca sa iti faci un viitor. pentru ca atunci cand intri intr-un spital iti este frica. pentru spaga pe care mama a dat-o cand s-a operat. pentru ca de fiecare data cand votez trebuie sa aleg intre un rau mai mare si un rau mai mic. pentru ca bunul simt e condamnat si pe cale de disparitie. pentru ca suntem mintiti pe fata de guvernanti. pentru ca se fura prea mult si asta a devenit o cultura. pentru ca pana si noi, tinerii, care ne dorim o sa traim intr-o alta societate, o facem, uneori fara sa ne dam seama. oho, as avea de ce sa protestez. pentru ca oamenii sunt dezinformati sau informati gresit. pentru ca exista nepasare.

scuzele mele au fost: dar eu am un job. eu trebuie sa lucrez, nu pot pleca sa protestez, ca nimeni nu sta in locul meu. eu am ceva de facut, mereu. altceva decat sa stau in frig si sa protestez.

stiu ca nu am fost singura care si-a gasit scuze. asta e usor.

ajunsa acasa, ma intreb ce s-ar intampla daca toata lumea si-ar lua o zi libera si ar protesta. sa se decida toti care au pentru ce sa protesteze, orice, ca intr-o anume zi, nu vor face nimic altceva decat sa ia o pozitie ferma fata de ceea ce cred ei. in care sa lase scuzele la o parte si sa protesteze fata de intreaga societate, fata de mentalitatea in care se complac, fata de ei.

atunci cred ca a doua zi ar fi niste oameni mai puternici. oameni care stiu ca pot avea un punct de vedere fara sa se teama.

eu imi voi mai cauta scuze. stiu asta. dar nu mult timp. 

cand te lasi purtat de prea putin timp

... uiti... cand ai prea putin timp liber... uiti
cand te lasi purtat de nebunia zilelor, de tot ce se intampla in jur.. uiti.
uiti sa fii sincer cu tine. sa vezi ce se intampla in tine.

am trecut peste perioada asta. desi lucrurile sunt multe si marunte, m-am uitat la ce e in mine, in mintea mea.
stiu ce vreau.
stiu cum sunt si desi poate nu sunt tocmai impacata cu asta, trebuie sa ma accept.
stiu ce trebuie sa schimb, stiu cum  sa schimb, imi trebuie, poate, putin curaj.
stiu cum vreau sa fie lucrurile, stiu ce vise am si stiu cum trebuie sa le transform in realitate.
stiu pe cine vreau.

pentru partea de documentare: au fost niste zile.... doar niste zile. nu imi pot da seama ce am facut memorabil, dar s-au schimbat multe. un inceput de luna octombrie ciudat.

ps: "in mine se mai vorbeste si astazi despre tine"

vinerea

e vineri, ora care e. lucrez, sunt in intarziere si nu am chef. azi e ziua internationala a zambetului. mi s-a stricat mouse-ul, am luat altul, nici asta nu merge. lucrez cu touchpad-ul.

mai stau in starea asta inca 15 minute. imi doresc cu disperare un pahar de vin din vinul pe care fratele meu il bea. voi ajunge sa termin munca pe la 1, fara sa beau vin.

maine trebuie sa ma trezesc dimineata la 6:30. voi fi pe fuga. ma duc la condus, unde voi conduce, ca pana acum ,execrabil, apoi la un examen de legislatie rutiera, pe care, bineinteles, nu am citit-o. ma voi intoarce acasa, voi dormi - asta e doar o speranta. fac curat. un drum pana la mama, o scurta intalnire cu ana, inapoi acasa, dus pe fuga, imbracat in graba, mers la teatru, intors acasa, dus, iesire cu adina.

somn putin

trezit dimineata la 8, munca pana la 12.

somn

si partea pe care o astept cu nerabdare:

in casa curata voi face un plan. imi voi delimita, in linii clare si cu un pix, viitorul.

ce trebuie sa faci ca sa iti fie bine

e incredibil de simplu:

sa recunosti atunci cand nu stii ceva.
sa afli ce nu stii.
sa te porti in consecinta.


pentru partea de documentare: zile linistite, excursie frumoasa, mers la teatru. in continuare sunt un sofer execrabil.

revenire

acum totul pare ca un vis, ca si cum nu ar fi fost real nimic. si stau si ma intreb daca a fost.

recapat controlul, reiau viata, recapat creierul, sufletul si tot ce am avut.

cladesc, ma recladesc. ma bucur de lucruri.

ma nelinistesc din cauza planurilor pe care le-am facut. 

as scrie, spune si tipa o mie de lucruri. dar nu are rost.

iar melodia asta ma bantuie

Oh! Ce facem?

da' chiar nu stiu, nu am nici cea mai vaga idee. pun la punct un plan. de care ma tin.

facem sa fie bine, pentru ca numai noi putem face asta.o ardem super, pentru ca acum nu mai avem de ales.

am inceput saptamana cu un sentiment de tragere inapoi si o lipsa - pentru ca, probabil, nu eram pregatita sa incep saptamana. o semi-depresie cu care nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ma lupt. am nevoie de putina disciplina. de organizare, multa mai multa organizare - vreau sa fiu alt om. vreau sa fiu persoana care sa nu poata fi clintita de pe drumul ei. de nimic.

acum: ce s-a intamplat poate fi cel mai rau lucru din viata mea sau cel mai bun. alegerea e a mea. si aleg sa il transform in cel mai bun lucru care mi se putea intampla. 

revelatie si hai sa iti explic ce s-a intamplat

azi, in timp ce fumam linistita o tigara si povesteam o intamplare banala, am avut o revelatie. da, o revelatie. asta e cuvantul: REVELATIE.

intamplarea era examenul oral la limba si literatura romana de la bacalaureat, cand mi-a picat un subiect pe care nu il stiam, al carui titlu il vazusem in foi, am trecut peste si am spus ca sigur nu are cum sa imi pice. m-am descurcat de minune la examen. de ce? pentru ca atunci eram alta persoana. una care gasea solutiile rapid si care rezolva problemele instant. ce s-a schimbat? increderea in sine, care acum e mult mai scazuta. de ce? pentru ca atunci credeam ca totul e posibil si pot cuceri lumea. au trecut anii si lumea nu am cucerit-o. nu asa cum am vrut si parca am trecut prin multe vieti, in care am fost persoane prea diferite. de asta increderea in sine e scazuta. paranteza - azi am condus la scoala de soferi mai prost decat am condus prima data cand am pus mana pe volan. de ce? pentru ca atunci nu mi-a fost frica, pentru ca atunci credeam ca voi cuceri lumea.


acum sa iti explic ce s-a intamplat, desi probabil niciodata nu ai sa citesti asta.
dupa cum s-a exprimat altcineva, in legatura cu altceva, dar analogia e perfecta: tu ai cascat o prapastie, eu am ridicat zidurile. vrei sa stii de ce? pentru ca mi-a fost si imi este frica sa nu raman singura in prapastia ta. mai bine singura dupa zidurile mele. de ce? pentru ca mi-e frica tare de tine. de ce? pentru ca zidurile mele au fost cazute in fata ta si stiu ca ai fi in stare sa ma abandonezi in prapastia ta si acolo as ramane mult timp. pentru ca mi-e frica de faptul ca poate mi-as dori asta.

sunt o persoana fricoasa si nesigura. acum imi ramane intrebarea: voi face ceva in privinta asta?

arahnofobia unei fete

de obicei de 1 septembrie imi fac planuri, ma gandesc ca vine toamna, imi amintesc de cat de mult imi placeau primele zile de scoala.

acum am trecut printr-o situatie tragi-comica. mai mult tragica, pentru mine si comica pentru altii.

deci: pentru ca s-a varuit si pentru ca in timpul zilei m-am apucat de curatenie de vreo 4 ori, dar am lasat-o pentru alte activitati, bineinteles ca m-a prins ora 00:30 facand curatenie. Si stateam eu senina, stergeam ceva, iar cand ma intorc, un paianjen mare si negru, adica nu din ala de bucatarie (putea sa fie si din ala, ca banuiesc ca reactionam la fel) in mijlocul bucatariei. panica si paralizie partiala. stau ma uit la animal, ma misc usor pe langa el sa nu ma atace. ajung la telefon, pun mana si incep, ca orice om, sa cer ajutor. pana la ajutor, stau, ma holbez la panarama de paianjen, nu fac miscari bruste si incerc sa ma conving ca e ok. ultima parte nu merge. panica.

intr-un final sunt convinsa ca daca nu il pot omori - si nu puteam - sa pun un pahar peste el si sa il las asa pana vine fratele meu. buuun... numai ca, in timp ce vreau sa iau un pahar, apare alta animala, mai urata si care se misca mai mult, pe plasa de la geam, in interiorul casei. panica. ma gandesc ca intreaga casa e invadata, ca intr-un film prost de groaza.

nu cred ca pana acum m-am simtit atat de neputincioasa sau nevoia acuta a unei alte persoane - una care sa nu se teama de paianjeni - langa mine.

intr-un final, cu o asistenta psihologica incredibila, dar incredibila si dupa o ora, reusesc sa bag ambele vietati in pahare. ajunge fratele meu acasa, vede paharele, rade, ia paianjenii si pleaca.

eu raman uimita de situatie, am impresia ca sunt o suta de paianjeni pe mine si imi vine sa imi bag picioarele in ea viata.

si mai e si toamna.

toamna

dap, e aici. si singurul cuvant care sa descrie asta e: amaraciune.
o amaraciune care ma curprinde infiorator.
o frustare care nu-mi da pace.
o incertitudine dubioasa.
un "nu stiu ce sa fac" prea mare.

si totul in timp ce vine toamna.

asa ca...  fuck it.
fuck "gasirea elementului"
fuck "reconstruirea interioara"
fuck "carazimile pe care ma chinui sa le asez stabil in mine"
fuck "golurile care trebuiesc umplute"
fuck "lipsa, dorul si dorinta"
fuck "regasirea si alte prostii din astea"
fuck "sensibilitatea"
fuck "ploaia care te prinde cand pleci de la serviciu"
fuck "fumez prea mult"
fuck "lucrez prea mult si nu am timp"

"fuck it all". as vrea sa fie atat de simplu incat sa le arunc pe toate intr-un colt si gata. as vrea sa fiu atat de puternica. nu sunt si nu voi fi prea curand.

cand nu ai ce iti doresti

nu poate fi bine. descurajare si oboseala. descurajare, asta e cuvantul. pentru ca vreau prea multe, nu obtin nimic, deocamdata. pentru ca uneori totul imi pare in van, dar totusi, pe undeva, in adancul meu, exista o multumire.

pentru ca daca reusesc sa inchei saptamana bifand totul de pe lista, sunt un mic superman. pentru ca uneori imi pare ca imi aglomerez programul exagerat, ca sunt prea multe si parca e cam greu sa le faci singur. si in tot timpul asta stiu ca, undeva, exista o persoana cu care as vrea sa le fac, pe care as lasa-o sa ma ajute si alaturi de care m-as bucura de toate astea. "undeva" nu e langa mine, iar asta e printre cele mai dureroase constatari pe care le-am facut. si m-am cam plictisit sa folosesc jumate de pat ca masa.

am fost intrebata de ce am ales sa muncesc atat de mult. si am spus ca "pur si simplu". urmatoarea intrebare a fost "de ce anume fugi". am stat si m-am gandit. intr-adevar, atunci cand am ales sa fac asta nu pot spune ca am ales-o din ratiuni financiare. atunci am ales sa fug de singuratatea in doi care ma bantuia. acum aleg sa fug de singuratate (asta si conditionarea financiara de acum).

problema nu ar fi fuga asta, ci ca asa m-am obisnuit, iar pe undeva pe drum am pierdut niste idei si principii.

Definitia cuvantului "drag"

Pana acum nu am stiut exact, dar exact, ce inseamna cuvantul "drag". L-am subapreciat. Mult. Mi-a fost pus in vedere si mi-am schimbat complet parerea despre acest cuvant.

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

o zi a mea, ciudat de frumoasa

ciudat, dubios si extraordinar de frumoasa

plina de treburi, dar prea frumoasa.

cu niste mesaje uimitoare, din ora in ora. cu un cadou trimis.

cu profiterol si munca.

viata, pe scurt

 - bine. sunt in taxi. in 8 minute ajung acasa
 - ok. si eu tot in taxi
 - ciudat. doua taxiuri. doua orase. doi oameni care vor sa ajunga in acelasi loc. si ajung in locuri complet diferite

zilele si lupta

deci: sambata am facut un fel de sedinta terapeutica. am invatat ce trebuie sa fac, cum trebuie sa fac. cat de bine mi-a facut discutia si ziua in sine. a fost o zi cu adevarat minunata.

trebuie sa lucrez la managementul timpului, la managementul financiar si la cel al empatiei/socializarii. trebuie sa schimb putin modul in care privesc lumea si sa il imbunatatesc. de asta ma voi ocupa de acum inainte. mi-am propus un tel, azi pare imposibil, dar il am propus. si voi face tot posibilul sa il ating.

incepem cu putina disciplina.
incepem cu putina grija si orientare.
luam lucrurile usor si asa cum vin. gata, fara stres, fara panica, fara decizii impulsive si radicale.

duminica: cam haos, drumuri multisoare, intalniri si reconsiderari

luni: haos complet. am inceput scoala de soferi, in loc de sport o sa invat. fac prostii mari, fac prostii si mai mari. dau telefoane - eu care nu sun.

in ultima vreme s-au schimbat multe si foarte rapid, dar e foarte bine asa - sau cel putin asa ma mint eu.

ps: habar nu am ce fac

indragostita, dar ma tratez

da... asta e cuvantul: indragostita. indragostita maxim, pana peste cap, de nu stiu ce e cu mine.
m-am schimbat, am facut, mi-am dorit si am simtit lucruri pe care nu credeam ca le voi mai simti vreodata. pe scurt: mi-am pierdut capul. ca si cum nu as fi fost de suficient cu capul in nori. m-am indragostit atat de tare incat doare incredibil. incat simt ca ma sufoc cateodata, dar imi revin cand imi imaginez fata lui.
pe scurt: e barbatul perfect. puternic, ambitios, responsabil, muncitor, amuzant, sexy, inteligent, care stie sa scrie, stie sa comunice, stie sa manipuleze, destept. defectele: distanta si iubita. pentru ca probabil numai eu puteam sa gasesc barbatul perfect atat de departe.

ma tratez.

cum? inca nu imi dau seama, dar imi dau seama ca ma tratez. ca ma chinui sa nu ma gandesc la el, sa il smulg din mine, din ganduri, sa il fac sa dispara. nu merge prea bine. patul e prea mare si prea gol, singuratatea si gandul ca el saruta pe altcineva de noapte buna - prea puternice pentru mine.

am facut sinuzita - iarasi tratament cu antibiotice. din fericire, doctorita mi-a dat si calmante. se pare ca sunt prea anxioasa. astea ma ajuta putin la tratamentul impotriva lui.

super-persoana

Nu imi vine sa cred ca a trecut doar o saptamana din viata mea. S-au intamplat atat de multe lucruri, in atat de putin timp, incat simt ca imi pierd mintile. e uimitor. e un haos, dar atfel de haos. daca in urma cu 7 zile mi-ai fi spus ca voi pleca de la o petrecere data in casa in care mi-as fi dorit sa ma trezesc dimineata si sa beau o cafea, nu as fi crezut. s-a intamplat asta.

s-a intamplat pentru ca duminica seara, din cel mai prostesc incident de pe lume, cel mai nevinovat lucru, am cunoscut o super-persoana. o persoana care ma innebuneste, care m-a facut sa imi pierd mintile, sa nu stiu pe ce lume traiesc, sa nu stiu ce mai vreau, sa ma raportez doar la cuvintele lui. sa imi doresc sa stiu ce face in fiecare moment, o persoana care stie ce vrea. o persoana hotarata, care stie sa comunice. ceva mai mult decat ideal. problema: distanta mare dintre noi. ah, daca nu as fi locuit in orasul asta.

o persoana care va insemna distrugerea mea, care ma va face sa sufar de nu voi sti cum sa imi smulg inima din piept. de asta sunt sigura.

o persoana care deja mi-a demonstrat, in doua ore, ca nu stiam cum e sa suferi din dragoste. ca ce am patit pana acum e o nimica toata, care mi-a aratat ce inseamna durerea maxima. si apoi a reparat totul cu o simpla intrebare.

Stiu unde se pune cratima si nu am sani de un kilogram

ma chinui cu treaba asta.... cunoasterea oamenilor noi. e dubios de ciudat. ma vad nevoita sa socializez si imi dau seama cat de mult am uitat cum se face asta cand in jur nu sunt cunoscuti. asa ca probabil par fata prea timida ca sa scoata mai mult de un cuvant la 10 minute si care zambeste cam fortat.

si apoi vesnicele intrebari, mereu in tandem, asta dupa o discutie despre relatii sau eventual planuri de casatorie (e sezonul nuntilor - asa ca saloanele de cosmetica si spalatoriile sunt de 'neatins' pentru oamenii ocupati - da, m-am lovit de aceasta problema):
- Si tu?
- Eu, ce?
- Esti singura?
- Da.
- Cum de?
si aici creierul meu pocneste. Pai... cum adica "cum de?". Uite asa. Pentru ca stiu unde se pune cratima (recunosc, cu virgulele am probleme) si nu am sani de un kilogram. Pentru ca oamenii nu mai apreciaza bunul simt sau punctualitatea. Pentru ca am pareri si nu ezit sa le spun. Pentru ca am puncte de vedere pe care le sustin. Cu argumente. Pentru ca oamenii nu suporta persoanele care nu se supara pentru orice prostie si care rad la glume. Pentru ca muncesc prea mult si timpul e limitat - asta e o constatare dura. Pentru ca unii nu inteleg cum poti sa te lupti mereu pentru ceva mai mult. Pentru ca am ambitii prea mari, chiar daca inca nu le stiu exact. Pentru ca nu prea tip si nu imi place sa ma cert. Pentru ca am toane si ma chinui sa le inhib. Pentru ca lucrez in presa si cand noile persoane aud asta probabil isi imagineaza ca mama lor o sa vada la stirile de la 17 tot ce au facut. Pentru ca oamenii se sperie. Pentru ca imi place sa critic, dar ma chinui sa o fac constructiv. Pentru ca invat repede. Pentru ca par cu nasul pe sus cand merg pe strada.
- Na, asa s-a intamplat.
- A.
si gata discutia

nu sunt adepta unei vieti de una singura, dar nici adepta unei relatii doar de dragul de a avea o relatie, din cauza varstei, a familiei si a faptului ca "oricum trebuie sa te casatoresti" - asa ca poti sa o faci si cu el, pentru ca, oricum, nimeni nu e perfect. nu vreau sa incep o relatie doar de dragul de a o incepe si sa fie mediocra. urasc mediocritatea, mai ales in relatii. decat asa, mai bine singura.

in alta ordine de idei: ma ingras in continuare si m-am vopsit, ceva gen brunet. zilnic, vorbesc mai mult cu persoane care se afla la sute si mii de kilometri departare, decat cu persoane care se afla in acelasi oras.

singuratatea in lumea mea

si uite ca dupa atatia ani, dupa atatea lucruri, atatea vieti trecute, stateam la o terasa ca si cum timpul n-a trecut, fara nici o grija si jucandu-ne razand. desi noi suntem complet diferiti, viata noastra e alta si suntem departe. zile frumoase cu piscina si sucuri.

am prins un rasarit.

am ramas singura aici. dar nu ma mai plang, pentru ca lumea mereu va pleca si se va intoarce. in plus, am cunoscut o singuratate mai cruda de atat, o singuratate incredibil de adevarata, aproape palpabila, cu zile in care nu vorbeam cu nimeni cunoscut, cu puzzele-uri pe hol, cu un dulap plin de schelete si un val de tristete pe ochi. singuratatea asta e acceptabila - oarecum - si ma voi obisnui cu ea.

asadar, incepem viata de om singur. dar o incepem cu o oarecare incredere, cu un zambet resemnat.

inapoi acasa

o calatorie minunata. doamne, ce minunata! nu exista cuvinte care sa explice cat de bine a fost. inceputul a fost haotic, pentru ca nu stiu de ce ne-am imaginat ca noi putem fi ca niste oameni npormali, care se urca intr-un avion si pleaca pur si simplu. nu: noi a trebuit sa prindem un accident si un drum blocat spre aeroport. sa coboram din masina, sa fugim cu bagajele dupa noi - cred ca un kilometru pana am trecut de accident, sa facem autostopul, sa ne ia cineva pana la aeroport, sa nu ni se mai accepte bagajul la cala, sa scoatem toate din el prin aeroport, sa ni se ia cosmeticele, sa ajungem in avion ude leoarca, pentru ca, normal, a fost canicula. sa i se faca rau unui copil, decolarea sa fie amanata cu o ora si sa stam ca proastele razand, cuminti, pe scaunele noastre.

dar a meritat, pentru ca haosul s-a incheiat in momentul in care avionul a decolat.

locuri uimitoare. relaxare, lipsa de griji, plaja, nisip, soare, bai alaturi de pesti, nopti friguroase, petrecere pe barca si atat de multe locuri vazute. fara telefon, fara curatenie, fara nimic de facut, fara munca, fara sa stiu ce s-a intamplat in lume, fara legatura cu lumea in general. intr-un univers paralel.

acum, acasa.
jean a plecat si cred, de fapt, nu, stiu, ca era ultimul dintr-un lung sir de prieteni care au plecat si cu care nu stiu cand ma mai vad.

mi-e greu sa ma apuc din nou de viata mea. in casa e dezastru, bagajul nu e despachetat complet, iar eu nu am unghiile facute.

in locurile in care nu uiti de obicei

sunt locuri in care de obicei nu te uiti. apoi, intr-o zi, fara motiv, te uiti in acea directie. si vezi ceva ce nu voiai, ce nu trebuia, ce te rascoleste atat de adanc, incat iti dai seama cate vieti si vremuri tulburi au trecut de atunci. inghiti in sec, mergi mai departe si incerci, rapid sa te gandesti la altceva.

de maine, concediu.

timpul lent si lipsa de chef

 sunt zile in care timpul parca sta in loc. il vezi cum trece, stii ca ai de facut o multime de lucruri, nu le faci, le amani, le invarti, te aglomerezi. apoi iti dai seama ca timpul a trecut, ca e tarziu, ca sunt prea multe de facut, ca esti in criza, ca vrei sa termini, ca nu stii de ce sa te mai apuci. mai fumezi o tigara.

o asemenea zi.

m-am dus sa imi iau o palarie (prima palarie pe care am cumparat-o) si casti roz.

cand gandesti prea mult....

.... te deprimi. deci o noua stare de delasare... asa...
pentru ca am stat eu sa ma gandesc. si am gandit prea mult, prea prost.
sper ca acum sa pot lua o pauza de la gandit.

si cred ca vine o furtuna. a fost prea multa liniste

nimic de spus

nimic de spus. exact asa sunt. nu am nimic de spus. mi se pare ca ma uit putin la ce fac, la cum e viata de undeva din afara. uneori ma uimesc si pe mine. ma las purtata de ganduri, uneori prea mult. probabil este mai rau ca actionez dupa ele. apoi ma uit in urma la ce s-a intamplat si pare cumva ireal, abstract, suprarealist.

iar cateodata mi se pare ca totul e posibil.

in ultima vreme nu s-au mai intamplat multe. nu stiu daca e bine sau rau. imi doream asta.

alergarea de zi cu zi

mai nou alerg. nu stiu de ce alerg, dar alerg. destul de mult. imi place.
alerg si sper, cu cu fiecare pas facut in fuga, sa las ceva in urma. sa sterg ceva. pentru ca am multe de sters. si cam atat.
zilele, desi au fost linistite, nu mi-au adus linistea mult sperata. alerg in continuare.

documentarea: am fost la un bal mascat timp de 5 minute, am vazut intr-un muzeu ceva ce s-a descoperit pe un santier arheologic intr-o campanie la care am participat si eu. am fost in cluburi noi si am avut o intalnire dubioasa.

urasc titlurile

planuri, planuri peste planuri, peste care trece timpul si de care nu prea reusesc sa ma tin.
oboseala, iar minutele de pauza din tipul unei zile sunt uimitoare de putine. prea multe de facut, iar uneori simt impusul nebunesc de a le lasa pe toate.
zile frumoase, care trec prea rapid, prea in ceata. oboseala din nou.
ma ingras.
senzatia aia in care ti-ai dori sa nu faci nimic, sa nu vorbesti cu nimeni, sa nu te intrebe nimeni ce ai patit, pentru ca ar fi atat de multe de spus, incat numai gandul te infioara.
senzatia aia cand vrei doar sa te linistesti putin, sa eviti cu ardoare gandurile tale si sa speri ca dimineata va fi putin mai bine.
senzatia aia ca esti in mijlocul unei ape prea agitate ca sa o mai poti linisti cu puterea mintii.
senzatia aia ca oamenii pe care ii cunosti, cu jumatate nu vrei sa vorbesti.

mai jos - zilele in imagini

 

zi frumoasa de vara

sunt zile in care totul e lin. totul e pasnic si merge asa cum trebuie sau nu cum trebuie, ci fara griji. din pacate zilele astea se termina repede si trec pe neobservate, ca un mic pitic ce se furiseaza pe langa un tufis. suspect.

regasire, vis frumos

sunt momente in care ne pierdem. ne lasam dusi de val, de instincte, de zambete, de visul unei zile perfecte.
apoi vin momentele in care pierdem. pierdem momentele in care ne lasam dusi de val. pierdem zambetele si instinctele, iar visul unei zile perfecte pare o amintire dintr-o alta lume.
in cele din urma, vin sau ar trebui sa vina momentele in care ne regasim. in care ne construim valul, analizam instinctele si luptam pentru ziua perfecta. fiecare om trebuie sa isi aleaga etapa in care se afla si sa se poarte in consecinta.

eu nu m-am regasit niciodata pentru ca mereu am fost pierduta si mereu am pierdut momente. mereu m-am lasat dusa de momente, de instincte, de zambete. mereu am raspuns provocarilor si mereu am visat la ziua mea perfecta.

si pentru ca nu m-am regasit nicodata, nu stiu ce se intampla cand apa e linistita si fara valuri, cand provocarile nu exista, iar ziua perfecta se indeparteaza.

iar lupta mea continua pentru regasire devine obositoare. sa fiu mereu pierduta, de acum e greu si dureros, nu numai pentru mine, dar si pentru altii. momentele in care pierd raman ca o rana deschisa. pentru ca daca ar fi sa adun toate amintirile, toate aventurile, toate provocarile, toate zambetele, toate calatoriile facute in graba, toate plecarile definitive, as simti ca nu am loc.

oamenii nu sa facuti sa duca un "bagaj" atat de greu. nu facuti sa lupte continuu pentru regasire si nu sunt facuti sa fie dispusi sa inceapa oricand o noua aventura. dar eu asa sunt. ma impac cu ideea, desi cu greu. pentru ca altfel nu stiu. pentru ca ce ar fi viata noastra daca nu am privi-o ca pe o aventura si o provocare continua?

politica externa a Romaniei

dupa ce am aflat ca teroristii de la maratonul din Boston sunt din Cecenia si dupa cateva beri am avut discutie:

"Wa eu cred ca Basescu zice asa: "Hello. I am romanian. How are you russians? How are you americans"

Apoi.. "Eu cred ca ii lasam pe toti sa treaca pe aici: "You russians, you americans have problems, i dont't mind. go ahead. do want you want. If a bomb falls here, you pay. - (o gluma extraordinar de buna, pe care am uitat-o pentru ca am ras prea mult)Nu ma bag in politica voastra, dar daca vreti ceva de aici platiti. Decoleaza avioane, aterizeaza, dati bombe, dar totul pana la noi. La noi "you pay". You don not throw bombs and do not pay".

Freaky

Da. Am ajuns in minunata zi de marti crezand ca e luni pentru ca weekend-ul a fost foarte frumos si mi-a lasat o senzatie uimitoare de bine.
O vineri seara prea dubioasa. Sambata a fost mai buna. M-am dat intr-un carusel, ce-i drept in spatele blocului, dar tot carusel e, am vorbit politica, am fost la mama, am spalat vase, am stat la mese ciudate, am dormit extraordinar de putin, am băut cafea cu mama, am mancat desert cu prietenie si punandu-ma la curent cu ce s-a mai intamplat in viata cuiva, am fost la un concert de muzica traditionala germana, unde am mancat un desert si mai bun, am facut ture prin parcul de la palas, am vazut oblivion.