in fiecare saptamana exista o singura zi in care sunt libera. de obicei, seamana foarte mult cu un mini-concendiu, existand o persoana care, in ultima vreme, le-a facut minunate, invaluindu-ma intr-o prietenie extraordinara. numai ca uneori, ti-ai dori sa poata face acelasi lucru si alte persoane. anumite persoane. numai ca nu pot. acea sau acele anumite persoane nu vor putea asta, in cel mai bun caz, se vor ocupa de duminici.
in multe din postari, de la bun inceput, sunt multe referiri la aceasta persoana. dar gata. in sambata asta, in care m-am trezit dimineata, in casa mea care azi e luminoasa si plina de muzica, spun gata. imi raman in minte cocktail-urile prea albastre, cu prea putin alcool pentru ce auzeam. imi ramane in minte trambulina si alte cocktail-uri, planurile pe care tot insistam amandoi sa le facem, desi stiam foarte bine ca nu o sa le ducem la bun sfarsit pentru ca niciodata nu le-am dus.
am terminat. indiferent de cine va mai trece prin viata si patul lui, eu nu mai sunt acolo. pentru ca e prea greu. da, e prea greu. desi asta de obicei mi se pare o provocare, acum stiu ca e ceva prea greu si prea obositor. atat. si gata. nu ar fi trebuit sa ascult "ar fi prea urat sa te duci acasa, e o imagine prea urata sa vad cum plecam in directii diferite", dar explicatia cu "nu trebuie sa stai singura cu gandurile astea" a fost pertinenta. numai ca tot am apucat sa stau singura cu ele.
in toate zilele astea, s-au intamplat multe. multe care nu stiu de ce sau daca e bine ca s-au intamplat. dar alegerile au fost ale mele.
nehotararea asta care nu imi sta in caracter si speranta ca totul, cumva, va fi ok. la fel si speranta ca poate acum, dupa atat de mult timp, nu ma mai intorc din deciziile luate.
