pentru ca nu gasesc, nu mai caut

pentru ca nu-mi gasesc locul, nu mai caut. stau putin in loc. nu reasez nimic, nu schimb nimic, nu astept nimic. doar stau putin in loc. macar cateva zile. macar sa creez o rutina. desi ma adaptez repede sau prea repede si probabil o sa ma plictisesc rapid, ma voi lupta cu plictiseala si nu voi face absolut nimic decat sa imi construiesc rutina de la care sa ma pot abate mai incolo. am calculat si mi-ar trebui 2 saptamani. imi dau o luna, pentru ca trebuie neaparat sa capat rapid o perspectiva.

si pentru ca primavara nu mai vine, nu o mai astept.

in purgatoriu

transformarea biroului

visul de a sta o saptamana sub plapuma s-a indeplinit. ce-i drept cu ajutorul unei boli si al medicilor. asadar, mai degraba e un purgatoriu in care imi trec zilele, fara sa imi dau seama ce se intampla in jur, iar singurul punct de reper e ora de injectie, care desi e fixa nu imi da nici un indiciu cu privire la momentul din zi in care ma aflu.

totul e invaluit intr-un somn continuu, cu mici pauze in care fac injectiile, vorbesc la telefon, iau pastile si mananc. mai rau e pauzele sunt si ele inconjurate de o singuratate apasatoare. zile incalcite, iar uneori confund visele cu realitatea. o stare ciudata, in care totul se uniformizeaza.

cel mai vizitat loc

mereu m-am gandit ca bolile sunt pentru altii, ca eu nu o sa am ceva pentru care sa imi fac griji. si apoi vin momente ca astea, in care iti aduci aminte ca esti om si ca poti, ca oricine altcineva, sa te imbolnavesti, ca trebuie sa ai grija, ca nu e chiar asa cum credeai.

a venit primavara, dar nu o simt, doar o vad in lumea care se imbraca colorat, de primavara. pe langa ei ma simt ca mos craciun in hawaii.

later edit: pentru ca am decis sa dorm mai putin azi, m-am plictisit singura in casa si am facut o schimbare de look
 

timpul, moneda zilelor noastre

cel mai de pret bun cumparat astazi este timpul. timpul. mereu insuficient, mereu cerut de piata. cat sau ce costa timpul? anii trec, fara sa vrei, fara sa iti dai seama. mereu se intampla ceva, timpul fiind masura. modul in care ti-l petreci, cum il "misti", cum il pacalesti, totul costa. costa sanatate, costa prieteni pierduti, costa momente pe care le ratezi, costa "lipsa". timpul, cea mai de pret valuta si singura care conteaza cu adevarat.

dupa ce inchei o zi, in pat, ma gandesc la timpul pe care "l-am cheltuit" intr-o zi. cui l-am dedicat, de ce, ce trebuia sa mai fac, cui trebuie sa mai dedic niste timp pentru ca mai apoi sa nu fie prea "scump". incerc ca un orb in intuneric sa le impac pe toate. de obicei reusesc, dar ma costa pe mine. ma costa odihna.

timpul... mereu infricosator atunci cand scriu undeva anul in care ne aflam. mereu infricosator cand cineva imi spune ca s-a nascut dupa 1990 sau ca anul 2000 nu a fost acum 2-3 ani.

timpul.. ireversibil, neiertator si prea putin.cred ca ziua ar trebui sa aiba mai multe ore.

celebrating spring

inceput bun. oarecum. o scurta curatenie de primavara in capul meu si o stare nasoala, desi lucrurile merg bine. sau doar cred ca merg bine. cineva pleaca si imi va fi dor, mai ales ca era cam singura persoana pe care o acceptam in timpul meu liber. ma obisnuisem sa fie in preajma mea, sa vorbim toate prostiile si sa ne stresam cu telefoane. nu stiu cum va fi de acum.

mi-am facut un cuier. am primit cadouri, flori, am iesit, am planuit, am ratat planuri, am lucrat, am cerut ajutorul cuiva (lucru pe care nu prea il fac). ciudat.