revenire

acum totul pare ca un vis, ca si cum nu ar fi fost real nimic. si stau si ma intreb daca a fost.

recapat controlul, reiau viata, recapat creierul, sufletul si tot ce am avut.

cladesc, ma recladesc. ma bucur de lucruri.

ma nelinistesc din cauza planurilor pe care le-am facut. 

as scrie, spune si tipa o mie de lucruri. dar nu are rost.

iar melodia asta ma bantuie

Oh! Ce facem?

da' chiar nu stiu, nu am nici cea mai vaga idee. pun la punct un plan. de care ma tin.

facem sa fie bine, pentru ca numai noi putem face asta.o ardem super, pentru ca acum nu mai avem de ales.

am inceput saptamana cu un sentiment de tragere inapoi si o lipsa - pentru ca, probabil, nu eram pregatita sa incep saptamana. o semi-depresie cu care nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ma lupt. am nevoie de putina disciplina. de organizare, multa mai multa organizare - vreau sa fiu alt om. vreau sa fiu persoana care sa nu poata fi clintita de pe drumul ei. de nimic.

acum: ce s-a intamplat poate fi cel mai rau lucru din viata mea sau cel mai bun. alegerea e a mea. si aleg sa il transform in cel mai bun lucru care mi se putea intampla. 

revelatie si hai sa iti explic ce s-a intamplat

azi, in timp ce fumam linistita o tigara si povesteam o intamplare banala, am avut o revelatie. da, o revelatie. asta e cuvantul: REVELATIE.

intamplarea era examenul oral la limba si literatura romana de la bacalaureat, cand mi-a picat un subiect pe care nu il stiam, al carui titlu il vazusem in foi, am trecut peste si am spus ca sigur nu are cum sa imi pice. m-am descurcat de minune la examen. de ce? pentru ca atunci eram alta persoana. una care gasea solutiile rapid si care rezolva problemele instant. ce s-a schimbat? increderea in sine, care acum e mult mai scazuta. de ce? pentru ca atunci credeam ca totul e posibil si pot cuceri lumea. au trecut anii si lumea nu am cucerit-o. nu asa cum am vrut si parca am trecut prin multe vieti, in care am fost persoane prea diferite. de asta increderea in sine e scazuta. paranteza - azi am condus la scoala de soferi mai prost decat am condus prima data cand am pus mana pe volan. de ce? pentru ca atunci nu mi-a fost frica, pentru ca atunci credeam ca voi cuceri lumea.


acum sa iti explic ce s-a intamplat, desi probabil niciodata nu ai sa citesti asta.
dupa cum s-a exprimat altcineva, in legatura cu altceva, dar analogia e perfecta: tu ai cascat o prapastie, eu am ridicat zidurile. vrei sa stii de ce? pentru ca mi-a fost si imi este frica sa nu raman singura in prapastia ta. mai bine singura dupa zidurile mele. de ce? pentru ca mi-e frica tare de tine. de ce? pentru ca zidurile mele au fost cazute in fata ta si stiu ca ai fi in stare sa ma abandonezi in prapastia ta si acolo as ramane mult timp. pentru ca mi-e frica de faptul ca poate mi-as dori asta.

sunt o persoana fricoasa si nesigura. acum imi ramane intrebarea: voi face ceva in privinta asta?

arahnofobia unei fete

de obicei de 1 septembrie imi fac planuri, ma gandesc ca vine toamna, imi amintesc de cat de mult imi placeau primele zile de scoala.

acum am trecut printr-o situatie tragi-comica. mai mult tragica, pentru mine si comica pentru altii.

deci: pentru ca s-a varuit si pentru ca in timpul zilei m-am apucat de curatenie de vreo 4 ori, dar am lasat-o pentru alte activitati, bineinteles ca m-a prins ora 00:30 facand curatenie. Si stateam eu senina, stergeam ceva, iar cand ma intorc, un paianjen mare si negru, adica nu din ala de bucatarie (putea sa fie si din ala, ca banuiesc ca reactionam la fel) in mijlocul bucatariei. panica si paralizie partiala. stau ma uit la animal, ma misc usor pe langa el sa nu ma atace. ajung la telefon, pun mana si incep, ca orice om, sa cer ajutor. pana la ajutor, stau, ma holbez la panarama de paianjen, nu fac miscari bruste si incerc sa ma conving ca e ok. ultima parte nu merge. panica.

intr-un final sunt convinsa ca daca nu il pot omori - si nu puteam - sa pun un pahar peste el si sa il las asa pana vine fratele meu. buuun... numai ca, in timp ce vreau sa iau un pahar, apare alta animala, mai urata si care se misca mai mult, pe plasa de la geam, in interiorul casei. panica. ma gandesc ca intreaga casa e invadata, ca intr-un film prost de groaza.

nu cred ca pana acum m-am simtit atat de neputincioasa sau nevoia acuta a unei alte persoane - una care sa nu se teama de paianjeni - langa mine.

intr-un final, cu o asistenta psihologica incredibila, dar incredibila si dupa o ora, reusesc sa bag ambele vietati in pahare. ajunge fratele meu acasa, vede paharele, rade, ia paianjenii si pleaca.

eu raman uimita de situatie, am impresia ca sunt o suta de paianjeni pe mine si imi vine sa imi bag picioarele in ea viata.

si mai e si toamna.