luni, 30 decembrie 2013
vineri, 27 decembrie 2013
joi, 26 decembrie 2013
prima zi de concediu
And a suki sun one.
Asta se intampla cand ai aşteptări prea mari de la o zi. Si prea putina rabdare.
O zi urâtă.... In afara de faptul ca am mai stat putin cu mama,chiar daca i-am stricat ziua
Asta se intampla cand ai aşteptări prea mari de la o zi. Si prea putina rabdare.
O zi urâtă.... In afara de faptul ca am mai stat putin cu mama,chiar daca i-am stricat ziua
miercuri, 18 decembrie 2013
i'm quitting for a day
astept o zi in care nimeni sa nu vrea nimic de la mine. sa nu trebuiasca sa multumesc 3 persoane in acelasi timp, sa nu trebuiasca sa fiu in doua locuri in acelasi timp, sa nu imi doresc sa fiu alt loc decat cel in care ma aflu.
o zi in care lumea sa inteleaga ca sunt un singur om, unul singur, care nu se poate imparti in zeci de bucati, care nu poate rezolva absolut orice problema apare. un om care poate are nevoie de 30 de minute linistite in care sa faca un dus, un om pe care nu il omori cu telefoane non-stop, in cazul in care se intampla sa nu raspunda.
un om, si desi nu vreau sa spun asta o sa o spun, are limitari. limitari care nu tin neaparat de el. limitari de fizica, timp, spatiu. daca ziua ar avea 30 de ore (si da, am ajuns de la "imi doresc ca ziua sa aiba 2 ore in plus " la "imi doresc ca ziua sa aiba 5 ore in plus") le-as putea face, oarecum, pe toate. asa, n-am cum. calculul e simplu: din 24 de ore scadem 14 ore pe care le muncesc, o alta ora in care sunt pe drumuri, o ora in care mananc si fac un dus, iar restul, in afara de 3-4 pe care le dorm, in restul rezolv toate celelalte. ma chinui sa fug mereu dintr-un loc in altul, sa ascult problemele altora, sa le gasesc rezolvare, sa binedispun si sa incerc sa limitez raul pe care altii il fac in sufletele celor apropiati. si, de obicei, esuez cu succes. pentru ca oricat ma chinui, nu reusesc sa le fac cum trebuie si nu stiu ce ar trebui sa schimb ca sa am cum sa le fac. chiar nu stiu. la asta nu am nici o solutie.
am clipe in unele zile in care nu imi dau exact unde sunt, ce fac si ce trebuie sa mai fac. cateodata ajung la sfarsitul unei zile, ma uit in agenda sau pe cate o lista si imi dau seama ca am facut tot ce trebuia. si imi dau seama ca o mare parte nici nu stiu exact cum sau cand le-am facut.
asa ca imi doresc o zi in care sa pot dormi pana la orice ora. sa ma trezesc si sa beau o cafea in liniste si sa nu stiu ce am de facut mai departe. sa nu am un loc in care sa trebuiasca sa ajung, sa nu am o intalnire la care sa ma duc, sa nu am vreun telefon de dat sau la vreun mesaj de raspuns, sa ma uit la un film. dar, doar o zi. nu cred ca as rezista prea multe fara agitatie.
cred ca epuizare este cuvantul pe care il caut.
sau asta e doar o zi proasta.
o zi in care lumea sa inteleaga ca sunt un singur om, unul singur, care nu se poate imparti in zeci de bucati, care nu poate rezolva absolut orice problema apare. un om care poate are nevoie de 30 de minute linistite in care sa faca un dus, un om pe care nu il omori cu telefoane non-stop, in cazul in care se intampla sa nu raspunda.
un om, si desi nu vreau sa spun asta o sa o spun, are limitari. limitari care nu tin neaparat de el. limitari de fizica, timp, spatiu. daca ziua ar avea 30 de ore (si da, am ajuns de la "imi doresc ca ziua sa aiba 2 ore in plus " la "imi doresc ca ziua sa aiba 5 ore in plus") le-as putea face, oarecum, pe toate. asa, n-am cum. calculul e simplu: din 24 de ore scadem 14 ore pe care le muncesc, o alta ora in care sunt pe drumuri, o ora in care mananc si fac un dus, iar restul, in afara de 3-4 pe care le dorm, in restul rezolv toate celelalte. ma chinui sa fug mereu dintr-un loc in altul, sa ascult problemele altora, sa le gasesc rezolvare, sa binedispun si sa incerc sa limitez raul pe care altii il fac in sufletele celor apropiati. si, de obicei, esuez cu succes. pentru ca oricat ma chinui, nu reusesc sa le fac cum trebuie si nu stiu ce ar trebui sa schimb ca sa am cum sa le fac. chiar nu stiu. la asta nu am nici o solutie.
am clipe in unele zile in care nu imi dau exact unde sunt, ce fac si ce trebuie sa mai fac. cateodata ajung la sfarsitul unei zile, ma uit in agenda sau pe cate o lista si imi dau seama ca am facut tot ce trebuia. si imi dau seama ca o mare parte nici nu stiu exact cum sau cand le-am facut.
asa ca imi doresc o zi in care sa pot dormi pana la orice ora. sa ma trezesc si sa beau o cafea in liniste si sa nu stiu ce am de facut mai departe. sa nu am un loc in care sa trebuiasca sa ajung, sa nu am o intalnire la care sa ma duc, sa nu am vreun telefon de dat sau la vreun mesaj de raspuns, sa ma uit la un film. dar, doar o zi. nu cred ca as rezista prea multe fara agitatie.
cred ca epuizare este cuvantul pe care il caut.
sau asta e doar o zi proasta.
luni, 16 decembrie 2013
normalitatea, mediocritatea pe care o refuz
dupa o discutie de 50 de minute cu ea, mi-am dat seama de multe lucruri pe care le stiam, dar pe care imi era frica sa le recunosc.
acum cateva luni, super-persoana a facut o alegere. una normala, una usoara. si asa va ramane. pentru ca desi exista super persoane, ele, cateodata, aleg calea mai usoara, mai comoda. sunt dezamagita. in general, urasc lasitatea, mai ales cand e voita. asadar, iti urez o viata comoda alaturi de ea, o viata normala, care sa se desfasoare atat de liniar, incat sa ii poti vedea capatul. pentru ca asta vrei, asta ai ales, asta desi, probabil, iti doresti si alte lucruri. vei ramane cu dorintele in cap si ea langa tine. fara zilele extraordinare, fara bucuria lucrurilor mici, fara veselia unui lucru comun, facut cum trebuie. fara zambetele ce vin cu situatiile imprevizibile, gasite la tot pasul. fara jocuri, fara surprize si lucruri atat de inopinante, incat bucuria pe care ti-o provoaca este fizica si simtita de tot corpul tau. fara ambitii superbe, fara a schimba nimic. ramai in zona asta de comfort, in care te complaci cu succes. e ok asa.
la urma urmei, esti doar un om intr-o mare de oameni, pe cat de inteligent, pe atat de... si asta o spun cu un mare regret.... pe atat de normal. oricat de mult imi inciti mintea si simturile, "noi" existam doar ca fenomenul inexplicabil de uimitor si frumos din vara. vara care a trecut. desi imi mai bantui gandurile - cateodata inacceptabil de mult, daca lucrurile vor ramane asa, vei ramane o amintire a unui lucru pe care nu il pot explica.
sunt impacata, desi dezamagita. si acum stiu ca nu vei mai putea trece de zidurile pe care le-am ridicat special pentru tine.
si am ajuns sa astept ceva cu atat de multa nerabdare, incat ma gandesc sa numar orele :). am in minte presentimentul unor zile atat de frumoase, incat mi se face pielea de gaina. din fericire, mai putin de asteptat, dar sunt nerabdatoare sa ma pot bucura de o noua venire. de dimineti frumoase, de beculete, cumparaturi, patinoar, filme, cafele.
acum cateva luni, super-persoana a facut o alegere. una normala, una usoara. si asa va ramane. pentru ca desi exista super persoane, ele, cateodata, aleg calea mai usoara, mai comoda. sunt dezamagita. in general, urasc lasitatea, mai ales cand e voita. asadar, iti urez o viata comoda alaturi de ea, o viata normala, care sa se desfasoare atat de liniar, incat sa ii poti vedea capatul. pentru ca asta vrei, asta ai ales, asta desi, probabil, iti doresti si alte lucruri. vei ramane cu dorintele in cap si ea langa tine. fara zilele extraordinare, fara bucuria lucrurilor mici, fara veselia unui lucru comun, facut cum trebuie. fara zambetele ce vin cu situatiile imprevizibile, gasite la tot pasul. fara jocuri, fara surprize si lucruri atat de inopinante, incat bucuria pe care ti-o provoaca este fizica si simtita de tot corpul tau. fara ambitii superbe, fara a schimba nimic. ramai in zona asta de comfort, in care te complaci cu succes. e ok asa.
la urma urmei, esti doar un om intr-o mare de oameni, pe cat de inteligent, pe atat de... si asta o spun cu un mare regret.... pe atat de normal. oricat de mult imi inciti mintea si simturile, "noi" existam doar ca fenomenul inexplicabil de uimitor si frumos din vara. vara care a trecut. desi imi mai bantui gandurile - cateodata inacceptabil de mult, daca lucrurile vor ramane asa, vei ramane o amintire a unui lucru pe care nu il pot explica.
sunt impacata, desi dezamagita. si acum stiu ca nu vei mai putea trece de zidurile pe care le-am ridicat special pentru tine.
si am ajuns sa astept ceva cu atat de multa nerabdare, incat ma gandesc sa numar orele :). am in minte presentimentul unor zile atat de frumoase, incat mi se face pielea de gaina. din fericire, mai putin de asteptat, dar sunt nerabdatoare sa ma pot bucura de o noua venire. de dimineti frumoase, de beculete, cumparaturi, patinoar, filme, cafele.
luni, 9 decembrie 2013
winter-ish
de obicei nu imi place iarna, cum nu imi place nici toamna. toamna asta a fost o exceptie si de vina au fost calatoriile.
se pare ca iarna incepe tot cu exceptii. am petrecut o zi cu activitati de iarna.... si vor mai fi. cine stie, poate si cele mai non-christmas persoane u in sinea lor ascunsa o slabiciune pentru iarna.
se pare ca iarna incepe tot cu exceptii. am petrecut o zi cu activitati de iarna.... si vor mai fi. cine stie, poate si cele mai non-christmas persoane u in sinea lor ascunsa o slabiciune pentru iarna.
luni, 2 decembrie 2013
broken. not fitting in a stereotype
ni se spune ca prima impresie conteaza. ca oamenii care lucreaza in diferite domenii sunt intr-un anume fel. ca cei care rad sunt veseli, cei seriosi sunt seriosi. ca fetele cu rochie scurta si tocuri sunt "pitipoance". ca oamenii singuri "sigur au ceva". ca la o anumita varsta trebuie sa ai o familie. sunt o mie de "ca". o mie de preconceptii si prejudecati. toate inutile, pentru cei cu viziuni inchise.
inca nu mi-am gasit stereotipul si ma bucur. asa ca... azi sunt casnica, maine workalchoolic, apoi pitipoanca, the girl next door, fata in pijamale care e somnoroasa la 12, sambata, cand isi cumpara 3in1 si tigari.
in alta ordine de idei, trebuie sa ma mobilizez putin, dar inca mi-e putin frica. ar fi bine ca maine sa fiu curajoasa.
inca nu mi-am gasit stereotipul si ma bucur. asa ca... azi sunt casnica, maine workalchoolic, apoi pitipoanca, the girl next door, fata in pijamale care e somnoroasa la 12, sambata, cand isi cumpara 3in1 si tigari.
in alta ordine de idei, trebuie sa ma mobilizez putin, dar inca mi-e putin frica. ar fi bine ca maine sa fiu curajoasa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)