apoi vin momentele in care pierdem. pierdem momentele in care ne lasam dusi de val. pierdem zambetele si instinctele, iar visul unei zile perfecte pare o amintire dintr-o alta lume.
in cele din urma, vin sau ar trebui sa vina momentele in care ne regasim. in care ne construim valul, analizam instinctele si luptam pentru ziua perfecta. fiecare om trebuie sa isi aleaga etapa in care se afla si sa se poarte in consecinta.
eu nu m-am regasit niciodata pentru ca mereu am fost pierduta si mereu am pierdut momente. mereu m-am lasat dusa de momente, de instincte, de zambete. mereu am raspuns provocarilor si mereu am visat la ziua mea perfecta.
si pentru ca nu m-am regasit nicodata, nu stiu ce se intampla cand apa e linistita si fara valuri, cand provocarile nu exista, iar ziua perfecta se indeparteaza.
iar lupta mea continua pentru regasire devine obositoare. sa fiu mereu pierduta, de acum e greu si dureros, nu numai pentru mine, dar si pentru altii. momentele in care pierd raman ca o rana deschisa. pentru ca daca ar fi sa adun toate amintirile, toate aventurile, toate provocarile, toate zambetele, toate calatoriile facute in graba, toate plecarile definitive, as simti ca nu am loc.
oamenii nu sa facuti sa duca un "bagaj" atat de greu. nu facuti sa lupte continuu pentru regasire si nu sunt facuti sa fie dispusi sa inceapa oricand o noua aventura. dar eu asa sunt. ma impac cu ideea, desi cu greu. pentru ca altfel nu stiu. pentru ca ce ar fi viata noastra daca nu am privi-o ca pe o aventura si o provocare continua?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu