nimic de spus

nimic de spus. exact asa sunt. nu am nimic de spus. mi se pare ca ma uit putin la ce fac, la cum e viata de undeva din afara. uneori ma uimesc si pe mine. ma las purtata de ganduri, uneori prea mult. probabil este mai rau ca actionez dupa ele. apoi ma uit in urma la ce s-a intamplat si pare cumva ireal, abstract, suprarealist.

iar cateodata mi se pare ca totul e posibil.

in ultima vreme nu s-au mai intamplat multe. nu stiu daca e bine sau rau. imi doream asta.