am grabit pasul, am ajuns la birou. printre primele lucruri care m-au intampinat a fost "protestul din pungesti", vaslui. acolo, 500 de oameni protesteaza de 3 zile pentru ca nu vor ca chevron sa instaleze o platforma pentru exploatarea gazelor de sist. m-am uitat la imagini. erau oameni simpli, cum le spunem noi "de la tara". dupa ce au terminat orele, au venit si copiii lor. cu totii au stat in frigul asta de afara, nu in fata unei ciocolate calde si au protestat. au spus tare, in fata jandarmilor, stand pe pamant, prin balti, ignorati de toata presa, ce credeau ei. ce stiau: ca nu vor exploatarea aia. ca le este frica, nu de necunoscut, ci de riscul ca cei mici sa nu mai aiba un loc sanatos in care sa traiasca.
i-am admirat. ei, oamenii simpli au avut curajul asta. eu nu, eu eram in birou, admirandu-i de la distanta. la fel cum am admirat si miile de oameni care au iesit in strada in bucuresti sa protesteze impotriva rosiei montane. si ma intrebam de ce nu iesim cu totii in strada. pai nu iesim pentru ca, probabil, prea multa lume statea cum stau eu.
si mi-am gasit scuze, desi o parte din mine protesta. pentru ca am de ce sa protestez. as protesta pentru ca trebuie sa pleci din tara ca sa iti faci un viitor. pentru ca atunci cand intri intr-un spital iti este frica. pentru spaga pe care mama a dat-o cand s-a operat. pentru ca de fiecare data cand votez trebuie sa aleg intre un rau mai mare si un rau mai mic. pentru ca bunul simt e condamnat si pe cale de disparitie. pentru ca suntem mintiti pe fata de guvernanti. pentru ca se fura prea mult si asta a devenit o cultura. pentru ca pana si noi, tinerii, care ne dorim o sa traim intr-o alta societate, o facem, uneori fara sa ne dam seama. oho, as avea de ce sa protestez. pentru ca oamenii sunt dezinformati sau informati gresit. pentru ca exista nepasare.
scuzele mele au fost: dar eu am un job. eu trebuie sa lucrez, nu pot pleca sa protestez, ca nimeni nu sta in locul meu. eu am ceva de facut, mereu. altceva decat sa stau in frig si sa protestez.
stiu ca nu am fost singura care si-a gasit scuze. asta e usor.
ajunsa acasa, ma intreb ce s-ar intampla daca toata lumea si-ar lua o zi libera si ar protesta. sa se decida toti care au pentru ce sa protesteze, orice, ca intr-o anume zi, nu vor face nimic altceva decat sa ia o pozitie ferma fata de ceea ce cred ei. in care sa lase scuzele la o parte si sa protesteze fata de intreaga societate, fata de mentalitatea in care se complac, fata de ei.
atunci cred ca a doua zi ar fi niste oameni mai puternici. oameni care stiu ca pot avea un punct de vedere fara sa se teama.
eu imi voi mai cauta scuze. stiu asta. dar nu mult timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu