si uite ca dupa atatia ani, dupa atatea lucruri, atatea vieti trecute, stateam la o terasa ca si cum timpul n-a trecut, fara nici o grija si jucandu-ne razand. desi noi suntem complet diferiti, viata noastra e alta si suntem departe. zile frumoase cu piscina si sucuri.
am prins un rasarit.
am ramas singura aici. dar nu ma mai plang, pentru ca lumea mereu va pleca si se va intoarce. in plus, am cunoscut o singuratate mai cruda de atat, o singuratate incredibil de adevarata, aproape palpabila, cu zile in care nu vorbeam cu nimeni cunoscut, cu puzzele-uri pe hol, cu un dulap plin de schelete si un val de tristete pe ochi. singuratatea asta e acceptabila - oarecum - si ma voi obisnui cu ea.
asadar, incepem viata de om singur. dar o incepem cu o oarecare incredere, cu un zambet resemnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu