MINCIÚNĂ, minciuni, s.f. 1. Denaturare intenţionată a adevărului având de obicei ca scop înşelarea cuiva; neadevăr. ♢ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ţine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ţine de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minţi. ♦ Înşelăciune, vicleşug. ♦ Ficţiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.
ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ♢ Adevăr obiectiv = conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii. ♢ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justeţe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
DEZAMĂGÍR//E ~i f. 1. Pierdere a iluziilor; înşelare a speranţelor; deziluzie; decepţie. /v. a (se) dezamăgi
Pick one. My money is on the last.
:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu