marți, 3 iulie 2012

unora "li se falfaie"

Astazi, dupa o zi "minunata" la serviciu, am avut uimirea sa aud pe cineva spunand ca "i se falfaie" de ce se intampla aici, in minunata noastra tara. Eu deja ma aprinsesem si urma sa ii explic ca este imposibil sa zica asa ceva si ca nu asa ar trebui sa fie. Ca ar trebui sa ne revoltam, sa facem ceva. Sa schimbam ceva, pentru ca nimeni nu o va face in locul nostru. Sa ne schimbam pe noi, unul cate unul, pas cu pas, zi de zi.
Dar trebuia sa cobor din masina. Asa ca am lasat balta discutia iar cuvintele "mi se falfaie" ma bantuie si acum.
Asa ca ma intreb de ce mie imi pasa ca ziua de astazi a fost dovada clara ca peste poporul roman poti calca cand vrei, fara nici un pic de remuscare, pentru ca ei sunt prea adormiti, prea scarbiti, prea indiferenti si inconstienti de faptul ca oamenii care isi bat joc de ei, care ii sfideaza in "prime time" sunt oameni platiti chiar de ei, pentru ei. Dar asta a mai fost spusa, de persoane mai importante si tot in zadar.
Totusi, piticul din capul meu nu ma lasa sa stau linistita nici la cateva ore de la ajungerea acasa. Nici dupa ce am mancat si nici cand trebuia sa ma bucur de cele cateva ore dedicate mie. In loc sa fac asta (sa ma relaxez) stau si  imi bat capul cu indiferenta unui popor intreg care permite unora ca victor ponta si crin antonescu sa faca ce vor ei, culmea!, in cele mai importante institutii din tarisoara.
Indiferenta, in situatia in care se afla cei din tara (in care se plang de clasa politica, de oamenii care nu stiu sa se poarte, de mentalitatile invechite, dar nu isi schimba propria mentalitate, nu fac nimic pentru a lupta impotriva clasei politice si uita sa fie oameni) nu este indicata. Mai ales ca nu e vorba de o relatie de dragoste (unde indiferenta e "ca agheasma pentru vampiri" - ceva tot rezolva).
Si culmea este ca eu, cu tot serviciul stresant, cu toata relatia goala, cu toate pasarile din capul meu, eu ar trebui sa beau un pahar de vin atunci cand ajung acasa. Nu sa conving lumea din jurul meu ca nu este in regula ce se intampla. Ca unii (aici ma refer tot la victor ponta, crin antonescu si sleata lor din zavoi) trebuie opriti inainte sa duca tara de rapa. La urma urmei, majoritatea suntem majori si vaccinati, nu?
Asadr sa stam linistiti si sa ne bucuram de spectacolul care urmeaza. Pentru ca, cel mai probabil, Basescu va fi suspendat. Va veni era Antonescu, va dura 5 ani, va trece. Cei din USL vor migra linistiti la alte partide si in tot acest timp, noi, oamenii pentru a caror bunastare se lupta ei, vom privi neputinciosi, scarbiti, fara a face nimic, plangandu-ne in continuare ca "e destul de rau in Romania", schimband canalul si stergandu-ne memoria cu ce a mai facut ... aici e o problema... nu pot sa imi dau seama cine o va inlocui pe Bianca Dragusanu in peisajul monden... oricum ati prins ideea. Alta putere, alta opozitie, aceeasi oameni.

Azi ziua IV fara pilates

Niciun comentariu: