Se pare ca mahmureala e o forta mai puternica decat am crezut. Subestimarea nu e buna.
De asemenea se pare ca daca esti mahmura si iti faci bagaje uiti chestii importante. Cum ar fi: o bluza. Sau macar una, tinand cont ca ajungi la munte. Tricourile, chiar daca se gasesc in numar mare, nu prea tin de cald.
Oricum.. calatorie placuta, linistitoare. Mult. Am citit (si apropo recomand Scott Frost: Dale Cooper: Viata mea, benzile mele pentru ca e usoara, simpatica si uneori te pune pe ganduri), am jucat sah, am invatat pe Suka cea mai mica sa joace sah, am jucat remi, am urcat pe munte, am facut plimbari, am vorbit(mult, mult, mult) si cam atat. Deci: pace.
A.. si am mancat mancare facuta de niste bunici simpatici, mancare foarte buna, de care nu mai mancasem de ceva vreme, cu masa pusa departe de un televizor si numai ganduri bune.
O parte mai ciudata a excursiei e ca am fost uitati la munte si a trebuit sa ne descurcam singurei (bine.. ne-a ajutat putin telefonia mobila). Acum cunosc mult mai bine Campulung, dar nu stiu inca daca asta e bine sau rau.
Si mi-am dat seama ca atunci cand ajungi sa te uiti in spate si vezi muntii e o senzatie ciudata, nu de regret, nu de dor, nu de suparare, nu de fericire. Ci doar o apasare ciudata. Cred ca incep sa iubesc mai mult muntele decat marea. (Sper sa imi treaca)
In curand va fi disponibila si o povestire in imagini. Noroc ca am avut fotografi talentati cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu